CONSILIERE MITMANTA

Dreptul la viaţă, libertate şi securitate

Dreptul la viaţă, libertate şi securitate

„Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”
(Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 3)


Ştiinţa de a trăi viaţa

Viaţa reprezintă „timpul cuprins între naşterea şi moartea cuiva”. Orice dicţionar explicativ ne dă şapte definiţii pentru viaţă, iar aceasta este una dintre ele. Simplă, parcă chiar prea simplă. Dar avem nevoie de explicaţii scurte. Înţelegem repede. Oare aşa să fie?

Definind „ceva”, omul încearcă să contureze caracteristicile şi natura relaţiei cu acesta. O definiţie simplă însă nu înseamnă că lucru este în sine simplu, ci, în primul rând că omul îl preţuieşte, îl valorizează mai puţin. Deci, ceea ce preţuim puţin, definim cu „puţin”. Şi atunci, ce gândeşte un îndrăgostit când îi spune iubitei: „Tu eşti viaţa mea!”. Tot ceva simplu, sau a concentrat în acest epitet (simplu!) tot ce are el mai de valoare? Viaţa!

Da, viaţa este cel mai de preţ lucru pentru fiecare dintre noi. Viaţa noastră. Dar putem spune acelaşi lucru şi despre viaţa altuia. Contează la fel de mult pentru noi? Viaţa apare odată cu naşterea. Trăim 70-80 de ani şi chiar mult mai mult, acumulând experienţă şi înţelepciune, adică învăţând să o valorizăm. La naştere primim în dar viaţa. Dar nu şi ştiinţa de a o trăi.

Savoarea vieţii trebuie învăţată, cultivată, trăită în comuniune cu ceilalţi. Şi atunci îi vom cunoaşte preţul. Şi atunci nici un epitet din lume nu va putea să îi mai cuprindă desăvârşita semnificaţie.

Alegerea de a fi liber

Omul îşi doreşte libertatea, independenţa, dar la fel de mult doreşte să nu fie singur în această lume, doreşte să se lege, să se identifice chiar cu ceilalţi. Este un dar primit încă de la început, de la naştere, odată cu viaţa. Adică din momentul când copilul se identifică cu părinţii, fraţii şi surorile sale, mai apoi cu prietenii şi alte persoane îndrăgite, iar mai târziu şi ceilalţi cu care intră, mai des sau ocazional în contact.

Nevoia specific umană de comuniune este un atribut al vieţii şi îl va determina întotdeauna pe om să se implice „de bună voie” în relaţiile cu cei din jur şi cu mediul exterior, acceptând, deplin conştient deci, „statutul” de dependenţă / independenţă în raport cu ceilalţi. Este „preţul” pe care fiinţa umană îl plăteşte pentru mai mult decât a trec de la o etapă de dezvoltare la alta. Este chiar „preţul vieţii”.

Mai mult decât securitate

Produs al însăşi vieţii, deci, nevoia de comuniune se constituie ca reper firesc al naturii umane, aceasta fiind constituită ca un ansamblu complex de instincte, înclinaţii, sentimente, stări de spirit etc., care îl determină pe individul uman să interacţioneze cu ceilalţi pentru a-şi satisface complexa structură bio-psiho-socio-culturală a nevoilor personale.

Iar pentru fiinţa umană, în întreaga şi frumoasa sa complexitate, acest lucru reprezintă mult mai mult decât securitate, siguranţă. Este mai mult decât linişte, încredere. ESTE VIAŢA!

Motivaţia de a trăi

Viaţa ne prezintă, în numeroase ocazii, rezultatul dramatic al unei alegeri: alegând libertatea, omul decide să întrerupă legăturile cu tot ceea ce-l înconjoară: familie, colegi, prieteni, instituţii, societatea în ansamblu.

Prelevându-se de dreptul său la viaţă, libertate şi securitate, fiinţa umană neagă, conştient sau nu, acest drept celor din jur. Alegând astfel, individul uman arată că nu pune nici un preţ pe cel de alături, pe comuniunea cu cei din jur. Că, de fapt, nu înţelege ce înseamnă viaţa.

Am putea vorbi de viaţă fără a ne raporta la ceilalţi? Am putea să ne simţim liberi dacă avem întrerupte legăturile cu cei de alături? Am putea să ne simţim în siguranţă departe de fiinţe asemenea nouă?

De fapt, rezumând totul în câteva cuvinte:
AM PUTEA FI CU ADEVĂRAT FERICIŢI FĂRĂ CEILALŢI ?
Răspunsul este simplu de această dată: NU !

Iar pentru cei care au ales altfel, pentru cei care au crezut, care cred sau care vor mai crede că este posibil, va trebui ca noi, cei care mai credem că nu putem trăi decât împreună şi pentru ceilalţi, să redeschidem porţile către viaţă. Către adevărata viaţă. Viaţa împreună şi pentru ceilalţi.

Să fim alături de ei în încercarea de a căuta un răspuns la o întrebare care – cu certitudine – a frământat, frământă şi va continua să frământe fiecare fiinţă umană în parte:

CUM SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE BUCURĂM CU ADEVĂRAT DE VIAŢĂ ?


Drd. Mitică Manta